FOTO Bogdan, absolventul de Psihologie pregătit să lase în urmă o companie multinaţională pentru a porni în lume, în căutarea sinelui

Daca iti place articolul da-ne un like!

Published On 27/02/2013 » By News TM » Opinie, Stiri locale


IMG_3283.JPG

În plină eră a vitezei, într-o societate urbanizată până la refuz, în care majoritatea orășenilor se lasă de bună-voie prinși în pânza de păianjen țesută abil în jurul lor de problemele cotidianului, oamenilor a ajuns să le lipsească parcă ceva-ul cel mai prețios: timpul…

Mai sunt însă, se pare, pe lume și din aceia, curajoși și tenace, care își îngăduie…luxul de a renunța la un stil de viață care le-a devenit extrem de cunoscut, pentru a se abandona ispitei necunoscutului.

Pe unul dintre acești luptători cu monotonia, curajos și original, extrem de pozitiv  și poate…puțin visător, l-am întâlnit ieri și am povestit câte în lună și în stele: despre viața sa de până acum, despre cum își imaginează noua lui viață, despre plănuita sa călătorie…la pas, prin lume, despre tentația teritoriilor necunoscute, despre timpul care poate fi valorificat și altfel decât ieșind în oraș cu prietenii, despre zile…de vânzare și despre cum ar fi dacă, pe neașteptate, s-ar îndrăgosti?

Bogdan este un tânăr hunedorean de 22 de ani, proaspăt absolvent al Universităţii de Vest din Timișoara, secţia Psihologie. Bogdan a decis să părăsească confortul şi privilegiile unui job stabil dintr-o cunoscută companie multinaţională din Timișoara pentru a se căuta pe sine într-o călătorie pe întreg mapamondul. Ce va duce cu el? Un rucsac şi multă poftă de viaţă!
De ce ar avea el acum cea mai mare nevoie? De noroc la autostop!

El este Bogdan: The World Wide Hitch Hiker!

În căutarea unui…vis

– Bogdan, cum de te-ai gândit să renunţi la un job stabil pentru…hobby-ul tău, după cum îl numeşti tu mai bine?
 – Este un vis. Eu de 6 ani călătoresc cu autostopul prin ţară. Până acum nu am ieşit din ţară şi intrasem într-o rutină. Lucrez de un an și jumătate într-un birou și chiar dacă era  un mediu confortabil, fără stres, a devenit monoton: trezit, mâncat, mers la lucru, întors, stat câteva ore la calculator, dormit şi apoi din nou…Chiar dacă mai aveam şi eu ceva activităţi extra, cum ar fi teatru la Thespis de un an si prin teatru mai ieșeam din monotonie și rutină, dar nu-mi plăcea mecanismul asta de rutină în sine… Iar la 22 de ani să simt ca îmi repet fiecare zi din viaţă mă îngrijora foarte mult şi am zis că trebuie. Am cunoscut în ultimele 4 – 5 luni oameni care au călătorit și mi-am spus că asta e, asta trebuie să fac și eu. Am întrebat și ei mi-au dat sfaturi.
 – Ce presupune genul acesta de călătorii, mai exact?
 – Noroc și…să fii pozitiv și să gândești OK. Și atunci chiar îți ies lucruri pozitive și în regulă în cale.
 – Cum funcţionează un astfel de stil de viaţă?
 – Voi călători cu autostopul, deci fără bani, fără a plăti. Voi avea ceva bani pentru urgențe și pentru viză, dacă va fi nevoie, și în cazul în care nu voi prinde un vapor la autostop atunci o sa-mi cumpăr bilet(râde). Chiar am auzit cazuri de oameni care au călătorit cu autostopul cu vaporul, lucrau pe vapor pe întreaga călătorie și primeau bilet, cazare și masă.
 – Există un nume pentru fenomenul acesta?
 – Nu, dar voi lucra în schimbul cazării și a mesei şi asta se numeşte work exchange. Există diverse site-uri,  eu folosesc două deocamdată. Și cu couch surfing plănuiesc sa călătoresc, am primit deja 11 oameni și nu am călătorit niciodată cu couch surfing, dar îl văd așa, ca o chestie pe termen scurt, pentru 1 – 2 zile. Cu work exchange stai minim o săptămână, două, până la un an, dacă vrei. Eu vreau sa intru în contact cu oamenii, cu cultura lor, cu stilul lor de viață.
 – Deci nu renunți de tot la job?
 – Nu, nu de tot, dar de exemplu dacă mergi la o fermă, oamenii îți vor spune hai să facem aia și aia nu FĂ!, și deci nu mă voi simți ca un angajat, ar fi ceva la comun, de exemplu reparăm gardul cu toții. Plus că programul de lucru e relativ, ai câteva ore pe zi, iar de obicei în week-end ai liber.

"Să ieși din zona ta de confort reprezintă o provocare, pentru că ai ocazia de a evolua, de a descoperi cine ești tu cu adevărat!"

 – Cum vei călători? Singur?
 – Da, da, am hotărât să călătoresc singur, pentru că dacă aș merge cu cineva ar trebui să avem aceleași idei și așteptări și am depinde unul de celălalt. Sunt deschis la a primi pe cineva să vină împreuna cu mine, dar în momentul în care el ar vrea să plece dintr-un loc și eu aș vrea să mai rămân, să pot rămâne, fără discuție. Dar să plecăm împreună și să rămânem tot timpul împreună, mi se pare riscant.
 – În ce constă provocarea unei astfel de călătorii?
 – Să prind autostop repede, că am auzit că au stat oamenii și sase ore vara în Croația. Și de zile întregi de așteptare am auzit. Asta mi se pare provocator. Eu până acum, în 6 ani, de exemplu, nu am stat mai mult de 2 ore, iar media e undeva la 15 minute. Cu cazarea e o altă provocare, să mi se răspundă la e-mail, pentru că eu le trimit înainte cu o săptămână, iar ei îți răspund, iar când ajungi s-ar putea să-ţi zică fie că nu te mai pot primi, fie să-ți dea diverse motive și atunci vezi tu ce faci…
 – Poți să faci o paralelă între avantajele unui job stabil și avantajele unei astfel de experiențe de viață…liberă?
 – Avantajele unui job constau în conformitatea și siguranța pe care ți le creează: ești așa, ca într-o bulă, în care știi că ești cât de cât în siguranță. Iar eu văd ca avantaje la plecare tocmai faptul că ieși din zona de confort, ești tu, pe picioarele tale, ți se oferă ocazia de a a evolua, de a descoperi cine ești cu adevărat, indiferent de situaţiile în care ești pus. Alte avantaje la job: ai un venit stabil, ai unde să mergi, ai un grup de oameni cu care interacționezi. Dar eu și în călătoria mea voi întâlni oameni, văd asta ca pe un avantaj, pentru că înveți de la fiecare. Dar există și dezavantaje la ambele lucruri. Un alt avantaj este faptul că vezi toată lumea, nu te ține nimeni, iar dacă ai un job stabil, nu ai avea timpul fizic să le vezi pe toate.

"Buy my days" sau zile de vânzare din bugetul de timp al unui globe-trotter

 – Cu ce țară îți vei începe călătoria?
 – Voi începe cu Europa și voi merge spre vest. Am în plan să învăț și câteva limbi și cuvinte de bază în fiecare. Prima țară va fi Ungaria, lângă Pecs. Acolo exista o comunitate de romi care au plecat acum 200 de ani şi vorbesc o bănățeană arhaică, un dialect care nu se mai vorbește.
 – Ai temeri legate de ceea ce te așteaptă?
 – Am emoţii, că îmi dau seama că e for real, că se apropie data plecării, care nu e stabilită, dar am zis că undeva în jurul datei de 15 o iau din loc și până la urmă cred că e teama de necunoscut.
 – Ce zic apropiații tăi de decizia ta?
 – Familia nu e de acord, e speriată, încearcă din răsputeri să mă convingă să nu plec. Dar restul, verișorii, se mândresc că vai! sunt un nebun care are curaj să facă asta! Colegii și prietenii au recunoscut că mă invidiază și că ei nu au curaj să facă chestia asta….Mi-am făcut și un site pentru toată chestia asta: www.worldwidehitchheker.com Am făcut site-ul, care are o poveste foarte lungă în spate, am primit hosting gratuit și designul grafic mi l-a făcut cineva tot gratuit și am primit și donații. Acolo am făcut o secțiune pe care sper să nu o înțeleagă lumea greșit. Nu știu dacă ați auzit de tipul cu "vând kilometri": era un tip care vindea porțiuni de kilometri pe care îi parcurgea și&nbsp
; în care le povestea jurnaliștilor sau celor interesați tot ce făcea. Așa și eu: voi avea "buy my days". Pe site nu voi putea posta în fiecare zi și nici nu vreau, pentru că ar însemna să fiu condiționat, iar eu tocmai de asta vreau să scap. Am zis că scriu o dată – de două ori pe săptămână. Practic, prin "buy my days" îmi strâng bani pentru vize. Am auzit de exemplu că în America e 117 dolari, bani pe care trebuie să îi ai, doar ca să aplici. Practic, oamenii îmi cumpără o zi și la sfârșitul zilei eu le trimit un email în care le povestesc tot ce am făcut în ziua respectivă, dar nimeni nu mai vede povestea respectivă. Dar dacă cineva va cumpăra o zi foarte importantă, atunci voi cere permisiunea să scriu două vorbe despre ce s-a întâmplat. Am și pagină pe Facebook, care e sincronizată cu Tweeter și Tweeter-ul îl voi folosi când prind un wirreless. Voi scrie: sunt bine, pe autostradă, și oamenii să vadă că sunt bine. Voi posta și poze, am multe idei. Vreau să fac și poze cât mai multe, cred că pe cele mai multe le voi pune pe Facebook, să nu încarc site-ul. Am vorbit și sunt deja oameni care mă așteaptă pe la ei prin lume.
 – Sună ciudat, chiar, dar…cu cât te-ai gândit să îţi vinzi zilele?
 – Cu 5 euro. Am zis că 5 euro cheltui într-o seară aici dacă ieși în oraș, așa că nu mi se pare mult…e cam 20-30 de lei. Sincer, momentan sunt un pic copleșit de feedback-ul pozitiv. De exemplu, cei de la Hostel Costel din Timișoara au citit despre mine și m-au adăugat pe Facebook și m-au chemat la ei să-mi povestească, să îmi dea sfaturi. 

"Ce o să faci dacă te îndrăgostești?"

 – Ai un termen pentru toată chestia asta sau e… pe viaţă?
 – Nu zic că e pe viaţă, dar nici un termen nu am. Poate, Doamne ferește!, în cel mai rău caz dacă dau de greutăți peste care eu consider că nu pot trece mă întorc după trei luni. Dacă nu, stau cât mă ține, cât îmi place…
 – Sau până te îndrăgosteşti!…
 – (rade) Culmea că mi-au zis mai multe persoane chestia asta: „Ce faci dacă îţi pică una cu tronc? Văd eu cum te opreşti!” Mă gândeam că dacă stau în medie o lună în fiecare loc, Europa o văd în doi ani.
 – Ai deja vreun traseu prestabilit?
 – Nu, nu mi-am făcut traseu, dar m-am gândit ca următoarea țară, după Ungaria, să fie Croația, chiar pe malul mării. La un hostel la care a fost canadianul care mi-a recomandat site-urile, el a vorbit deja cu oamenii. De asta consider că e foarte important mediul on line în călătoria mea, pentru că nu știi niciodată de unde îți sare un ajutor. Avantajul e că nu voi merge din ușă în ușă, ci voi stabili din timp ce voi face, prin e-mail.
 – Ce studii ai făcut?
 – Psihologia, dar mai am și teatrul ca pasiune.
 – Și psihologia, o abandonezi?
 – Nu o abandonez, dar pentru ceea ce vreau eu, adică psihoterapie, e nevoie de formare. Nu o abandonez, am așa, un vis, ca la 50-60 de ani să am cabinetul meu, aia să fie pensia.
 

 

"Nu abandonez psihologia, dar am așa, un vis, ca la 50-60 de ani să am cabinetul meu de psihoterapie și aia să fie pensia!"
 

Daca ti-a placut articolul, da-i un SHARE

Daca ti-a placut articolul, da-i un SHARE

Tags

Adauga comentariul tau respectand termenii si conditiile website-ului. Foloseste un limbaj decent si clar.

Leave a Reply

Sau

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 Responses to FOTO Bogdan, absolventul de Psihologie pregătit să lase în urmă o companie multinaţională pentru a porni în lume, în căutarea sinelui

  1. Pingback: About me - WorldWideHitchhiker

  2. Pingback: About me - World Wide Hitchhiker