Aderarea României la zona euro ar trebui transformată într-un proiect de interes naţional! Vezi ce mai declară preşedintele BVB!

Daca iti place articolul da-ne un like!

Published On 13/05/2014 » By Gabriela Sava » Economie, Stiri nationale

Data aderării României la zona euro este cel mai important anunţ cu impact economic al anului şi acest proiect ar trebui transformat într-un proiect de ţară, a afirmat, marţi, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, Lucian Anghel, în cadrul conferinţei “Emerging Funding for the Real Economy”.

‘După momentul aderării la Uniunea Europeană, foarte puţine proiecte ar putea întruni acest calificativ, de proiect strategic, de interes naţional. 2019 este o ţintă foare ambiţioasă, dar nu imposibil de realizat. După anunţul public, acum este foarte important acel plan detaliat, pe care ar trebui să îl finalizat cât mai repede.

Acest plan ar trebui să asigure bazele unui nivel de trai mai bun al românilor, pentru că asta înseamnă creşterea PIB/locuitor, înseamnă că suntem mai eficienţi, deci va fi normal să avem salarii mai mari”, a precizat Lucian Anghel.

Pe 6 mai, Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că Guvernul a stabilit data de 1 ianuarie 2019 ca dată-ţintă pentru aderarea României la zona euro. Anunţul a fost făcut de ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, la reuniunea Consiliului ECOFIN şi la Consiliul Guvernatorilor Băncii Europene de Investiţii, evenimente care s-au desfăşurat săptămâna trecută la Bruxelles.

În context, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat, tot pe 6 mai, că obiectivul de adoptare a monedei unice europene în 2018 – 2019 nu este în afara realităţii, dar are nevoie de un consens politic puternic şi de evaluarea consecinţelor, în special a celor legate de alinierea preţurilor.

Sursa foto: biziday.ro

Daca ti-a placut articolul, da-i un SHARE

Daca ti-a placut articolul, da-i un SHARE

Tags

Adauga comentariul tau respectand termenii si conditiile website-ului. Foloseste un limbaj decent si clar.

Leave a Reply

Sau

Your email address will not be published. Required fields are marked *

One Response to Aderarea României la zona euro ar trebui transformată într-un proiect de interes naţional! Vezi ce mai declară preşedintele BVB!

  1. elena says:

    Bani extra, cu un sistem revolutionar! Poti sa fii deschis pentru o clipa si si sa descoperi in premiera un program care cu adevarat si in modul cel mai serios iti aduce bani? Eu sunt aici sa te ajut din toate puterile! Incepe imediat! Totul este verificat si functioneaza perfect! Oricand vrei mai multe detalii, cauta-ma la adresa de email:elenaoituz51@yahoo.com