România avea la sfârşitul anului trecut 84.887 de kilometri de drumuri publice! Vezi câți kilometri de autostradă avem!

Daca iti place articolul da-ne un like!

Published On 25/04/2014 » By Gabriela Sava » Administraţie, Economie, Stiri nationale

România avea 644 de kilometri de autostradă, la 31 decembrie 2013, reprezentând 17,1% din totalul drumurilor naţionale, în creştere cu 94 de kilometri, faţă de 2012, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

La finele anului trecut, drumurile publice totalizau 84.887 de kilometri, cea mai mare parte – 41,9% – fiind ocupată de drumurile judeţene, care însumau 35.587 kilometri. Drumurile comunale reprezentau 37,9% din totalul drumurilor publice, respectiv 32.190 kilometri, iar restul de 20,2%, adică 17.110 kilometri, erau drumuri naţionale.

Din totalul drumurilor naţionale, 6.269 de kilometri (36,6%) erau drumuri europene, 644 kilometri (17,1%) autostrăzi, 270 kilometri (1,6%) erau drumuri cu trei benzi de circulaţie şi 1.704 kilometri (10%) drumuri cu patru benzi de circulaţie.

Din punctul de vedere al tipului de acoperământ, în structura reţelei de drumuri publice existau 29.153 kilometri (34,4%) de drumuri modernizate (în proporţie de 90,1% drumuri modernizate cu îmbrăcăminte asfaltică de tip greu şi mijlociu), 22.191 kilometri (26,1%) de drumuri cu îmbrăcăminte uşoară rutieră şi 33.543 kilometri (39,5%) de drumuri pietruite şi de pământ.

În ceea ce priveşte starea tehnică a drumurilor publice, 44,5% din lungimea drumurilor modernizate şi 52,3% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminte uşoară rutieră aveau durata de serviciu depăşită.

Drumurile judeţene erau în proporţie de 44,2% (15.721 kilometri) drumuri cu îmbrăcăminte uşoară rutieră, iar drumurile comunale erau drumuri pietruite în proporţie de 46,3% (14.910 kilometri).

Potrivit INS, la finele anului trecut, liniile de cale ferată de folosinţă publică în exploatare însumau 10.768 kilometri, din care 10.630 kilometri (98,7%) erau linii cu ecartament normal, patru kilometri linii cu ecartament îngust şi 134 kilometri (1,3%) linii cu ecartament larg.

Densitatea liniilor la 1.000 de kilometri pătraţi de teritoriu a fost de 45,2‰. Densităţile cele mai mari s-au înregistrat în regiunea Bucureşti-Ilfov (153,2‰), regiunea Vest (58,9‰), regiunile Nord Vest şi Sud Est (48,8‰).

La sfârşitul anului 2013, lungimea liniilor de cale ferată în exploatare electrificate era de 4.029 kilometri, reprezentând 37,4% din reţeaua de cale ferată în exploatare.

Repartiţia regională a reţelelor de căi ferate la 31 decembrie 2013 era următoarea: Vest – 17,5%, Sud Est – 16,2%, Nord Vest – 15,5%, Nord Est – 15%, Centru – 12,4%, Sud Muntenia – 11,6%, Sud Vest Oltenia – 9,2% şi Bucureşti Ilfov – 2,6%.

În ceea ce priveşte reţeaua de drumuri publice, repartiţia regională indica: Nord Est – 16,6%, Sud Muntenia – 15,1%, Nord Vest – 15,2%, Sud Est – 12,9%, Centru – 13,3%, Sud Vest Oltenia – 13,2%, Vest – 12,6% şi Bucureşti Ilfov – 1,1%.

Sursa foto: skyscrapercity.com

Daca ti-a placut articolul, da-i un SHARE

Daca ti-a placut articolul, da-i un SHARE

Tags

Adauga comentariul tau respectand termenii si conditiile website-ului. Foloseste un limbaj decent si clar.

Leave a Reply

Sau

Your email address will not be published. Required fields are marked *