Prinși după ce au sustras telefonul mobil al unui minor în Parcul Central! Vezi cum au acţionat hoţii!

Daca iti place articolul da-ne un like!

Published On 14/05/2014 » By Gabriela Sava » Actualitate, Featured, Justiţie, Stiri locale

O

Polițiștii locali aflați în patrulare pe Bdul Republicii, în zona Parcului Central, aseară, în jurul orei 23.30, au depistat doi tineri suspecți de sustragerea unui telefon mobil de la o persoană aflată în perimetrul parcului.

Păgubitul, în vârstă de 16 ani, cu domiciliul în Cluj Napoca, a declarat că a fost abordat de două persoane, care i-au solicitat să le împrumute telefonul mobil pentru a efectua o convorbire, dar au fugit imediat cu bunul respectiv.

Imediat polițiștii locali i-au depistat pe cei doi, în persoana lui S.Samir, de 19 ani, din Găvojdia – Timiș, și B. Căruntu, tot de 19 ani, cu domiciliul în Timișoara.

Asupra acestora a fost găsit și telefonul mobil la care a făcut referire partea vătămată.

Cei în cauză au fost predați Secției 1 Poliție pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Daca ti-a placut articolul, da-i un SHARE

Daca ti-a placut articolul, da-i un SHARE

Tags

Adauga comentariul tau respectand termenii si conditiile website-ului. Foloseste un limbaj decent si clar.

Leave a Reply

Sau

Your email address will not be published. Required fields are marked *

One Response to Prinși după ce au sustras telefonul mobil al unui minor în Parcul Central! Vezi cum au acţionat hoţii!

  1. dispecerul says:

    Dupa un pahar de vorbe la sectie, au fost eliberati…