Confiscarea averilor ilicite ar putea fi îngăduită de noua Constituție a României! Secretarul Comisiei de la Veneția, Thomas Markert, propune o soluție similară celei din Bulgaria

Daca iti place articolul da-ne un like!

Published On 08/05/2013 » By Ligia Huțu » Actualitate, Stiri nationale

Thomas Markert

Thomas Markert, secretarul Comisiei de la Veneția, a declarat astăzi că recomandarea Comisiei de la Veneția este aceea de a se înlătura din textul Constituţiei măcar o parte din articolul referitor la garantarea proprietăţii private și la prezumţia caracterului licit al dobândirii averii.

Recomandarea noastră este ca în privinţa articolului privind garantarea dreptului la proprietate să fie cel puţin ştearsă această propoziţie (care garantează dreptul la proprietate privată şi afirmă că se prezumă caracterul licit al dobândirii averii – n.red.)“,

a specificat Thomas Markert.

Acesta a dat şi exemplul similar din Bulgaria, unde Comisia de la Veneţia a avizat procedura specială de confiscare a proprietăţilor acelora care nu și-au putut justifica averea şi în cazurile de neconformitate a acesteia cu venitul declarat.

Renunţarea la prezumţia caracterului licit al dobândirii averii ar permite instituirea pe cale legală a unei proceduri de confiscare a a averilor dobândite în urma săvârşirii unor infracţiuni sau a celor nejustificate în raport cu veniturile obţinute de către proprietarul respectivei averi, fără ca o asemenea lege să poată fi declarată neconstituţională.

Renunţarea la prezumţia caracterului licit al averii a mai fost stipulată şi în proiectul de Constituţie propus de către preşedintele Traian Băsescu şi guvernul Boc în 2011, premierul de atunci insistând asupra faptului că actuala legislaţie permite doar confiscarea averii dobândite în urma ultimei infracţiuni săvârşite şi probate în instanţă.

Guvernul Boc susţinea atunci posibilitatea confiscării extinse în cazul averilor dobândite în urma unor infracţiuni precum corupţie, crimă organizată şi trafic de droguri.

Sursa info: www.rtv.net
Sursa foto: www.kievukraine.info

Daca ti-a placut articolul, da-i un SHARE

Daca ti-a placut articolul, da-i un SHARE

Tags

Adauga comentariul tau respectand termenii si conditiile website-ului. Foloseste un limbaj decent si clar.

Leave a Reply

Sau

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.